Despre mine

Fotografia mea
O(rosanu) M(arius). Dupa initialele numelui, s-ar putea afirma ca sunt ... OM! Un OM obisnuit, un OM intre oameni! Apreciat de unii si contestat de altii, in egala masura. Apreciat acum si contestat de aceleasi persoane mai tarziu. La fel de valabil si viceversa! Un OM care face cu pasiune tot ceea ce face (bine sau rau!) si primeste de la cei din jur cu aceeasi pasiune. Un OM dependent prea mult de succese si de aprecierea celor din jur, care se regaseste greu in cazul unui esec sau al nerecunostintei celor pentru care munceste sau pentru care traieste. Un OM relativ bun si altruist (in general), dar foarte exigent cu el insusi si cu cei din jur!

vineri, 13 septembrie 2013

Portariuc versus ADOR - o alta abordare a problemei cainilor vagabonzi!

Dupa ce in articolul precedent m-am pus ”bine” cu Angela Curelaru, Florin Turcanu &. comp., a venit vremea sa arunc o privire si spre tanarul nostru primar, Ovidiu Portariuc. Bucuros ca are legea de partea sa, ne arata prin declaratii publice marinimia deosebita prin prelungirea cu cateva saptamani a termenului legal de pastrare a cainilor inainte de eutanasiere, nerezistand insa sa arunce unele sageti catre ADOR si catre ceilalti sustinatori ai animalelor.
(vezi http://www.gazetabt.ro/local-parlamentarii-i-au-dat-mana-libera-lui-portariuc-vai-de-pielea-maidanezilor-spune-portariuc.html)
De la inceput vreau sa fac o precizare: nu imi plac cainii! Aproape deloc! Nici cei cu stapan, nici cei fara stapan. Mi-e frica de ei, indiferent cat sunt de mici sau de mari. E suficient sa latre sau sa se apropie de mine si simt o frica teribila (asa cum nu am avut niciodata in fata unui om, oricare ar fi el). Din pacate fiica mea m-a mostenit in aceasta privinta, ceea ce face ca reticenta mea fata de caini sa creasca exponential. Trecand peste aceasta marturisire, sa ne apropiem de fondul problemei. Va propun sa acceptati o impartire a cainilor fara stapan in 4 categorii, fara a avea pretentia ca exista limite bine determinate intre aceste categorii: 1. caini blanzi, care nu latra, nu musca si nu supara pe nimeni; 2. caini moderat-agresivi, care latra si te sperie, fara insa a te musca; 3. caini agresivi, care te musca, indiferent daca mai intai te latra sau nu; 4. caini foarte periculosi si/sau bolnavi, care te sfasie atat de tare incat iti pun viata in real pericol. Inainte de a vedea ce facem cu ei, haideti sa facem o pauza in legatura cu cainii si sa ne gandim la oameni! Mai intai sa luam cazul oamenilor fara adaposturi (homeless, vagabonzi, boschetari, cersetori etc etc). Incercati sa luati cele 4 categorii de mai sus si inlocuiti cuvantele ”caini”, ”latra”, ”musca” cu cuvintele ”oameni”, ”tipa”, ”loveste”. Parca sunt scenarii din viata reala, nu-i asa? As merge mai departe si m-as gandi chiar si la oamenii CU adapost, dar  care din cauza bauturii, a educatiei precare sau din oricare alte cauze devin violenti, talharesc, violeaza, ameninta si lovesc pe cei din jur. Oare acestia nu sunt cel putin la fel de periculosi cum sunt o parte din cainii fara stapan? Daca pericolul pentru noi este acelasi, de ce solutiile sunt diferite? Am scos din Constitutie pedeapsa cu moartea pentru a ne alinia la reglementarile europene si pentru a reafirma ca suntem un popor crestin, cu frica de Dumnezeu. Uitam insa de toate acestea cand e vorba de caini! Parca nu este prea corect sa procedam radical diferit in situatii absolut similare! Cred ca nu ati uitat cand am scris la inceput ca nu imi plac deloc cainii, ca nu ii suport, dar asta nu trebuie sa imi intunece ratiunea. Solutia pe care as adopta-o daca as avea puterea de decizie ar pleca de la similitudinea de mai sus. Pentru oameni avem, de la caz la caz, inchisori (si condamnari pe viata!), spitale de psihiatrie, sanatorii sau camine-spital, unitati medico-sociale, azile sau  centre de noapte, centre de ingrijire si asistenta sau de recuperare si reabilitare. Majoritatea covarsitoare a acestora (cele publice) sunt sustinute de fiecare din noi, din taxe, impozite si contributii obligatorii. De ce sa nu procedam la fel si cu animalele fara stapan? Daca primaria s-ar angaja ferm sa solutioneze definitiv aceasta problema, ridicand toti cainii de pe domeniul public, cred ca fiecare botosanean ar accepta sa plateasca o taxa/contributie lunara, trimestriala sau anuala de cativa lei, banii fiind necesari pentru sterilizarea cainilor, pentru construirea unor adaposturi cu un confort minim decent, pentru hrana strict necesara si pentru plata unor angajati care sa supravegheze toate acestea. De la an la an numarul cainilor se va diminua pe cale naturala (dar si prin unele adoptii nationale si internationale), costurile ar fi din ce in ce mai mici, iar in 10-15 ani putem discuta despre disparitia acestei probleme, fara masacrarea care se preconizeaza. Banuiesc ca se vor gasi multi contestatari la aceste propuneri, care vor cauta sau inventa tot felul de dificultati. Stiu ca nu e usor, dar daca este posibil, atunci trebuie sa incercam! Totul tine de credibilitatea actualei administratii de a face asa ceva (mult mai greu decat sa aplici eutanasierea!), dar si de solidaritatea noastra, a fiecarui botosanean, de a contribui cu 2-3 lei/luna/pers.  pentru a scapa de caini fara sa avem mainile sau sufletele pline de sange!

2 comentarii:

Anonim spunea...

De fapt e o postare indirecta cu si despre Portariuc. Avand in vedere disponibilitatea ta prezenta, cum ai comenta plecarea lui Potariuc din acea emisiune si atitudinea de atunci si ulterioara a jurnalistului care l-a avut invitat pe primar?

Orosanu Marius (OM intre oameni) spunea...

Partial mi-am exprimat punctul de vedere pe Facebook, dar pentru cititorii blogului care nu au cont de FB voi relua subiectul aici zilele urmatoare.