La inceput zambeam si raspundeam filosofic: ”Mereu sunt pregatit!” De cateva zile am inceput sa ma gandesc mai serios la aceste intrebari si sa caut un raspuns mai ... realist!
Adevarul este ca nu am deloc emotii! Pe de o parte am o incredere mare in fiica mea, stiind ca a invatat constiincios si cu maxima responsabilitate in cei 12 ani de scoala de pana acum (nu numai in cele 12 luni din clasa a XII-a sau in cele 12 zile dinaintea examenului)! Slava Domnului ca nu mi-a semanat mie in aceasta privinta (eu fiind mereu un elev/student speculant, pragmatic si oportunist)! Pe de alta parte, BAC-ul este un examen important, foarte important, care iti poate influenta destinul, dar, la urma urmei, este doar un examen! Poti sa fii un OM adevarat si fara sa iei BAC-ul, poti sa fii un lucrator profesionist, in anumite domenii de activitate, fara sa iei acest examen. Normal ca ne dorim totul pentru copilul nostru: sanatate, fericire, cariera, familie iubitoare. Daca este posibil, imi doresc ca fiica mea sa aiba parte de toate acestea si mai mult decat atat! Dar in viata nu este mereu cum ne dorim. De multe ori Cel de Sus ne incearca, punandu-ne in calea noastra diverse cumpene. Mai devreme sau mai tarziu si fiica mea se va confrunta cu greutati, cu obstacole, cu neimpliniri. De aceea simt nevoia sa ii spun si pe aceasta cale ca, indiferent de rezultatul la BAC, indiferent de rezultatul la admiterea la facultate, indiferent de ce va urma in perioada imediat urmatoare, eu voi continua sa fiu convins ca mi-a daruit Dumnezeu cel mai bun copil din lume, mult, foarte mult peste ceea ce merit! Oricand va avea nevoie de mine, voi fi alaturi de ea!
In concluzie, raspunsul este categoric DA! Sunt pregatit de BAC! Mai mult, sunt pregatit pentru orice rezultat la BAC, motiv pentru care am facut si o .. ”scara de satisfactie”, functie de media la examen:
- sub 6: trist pe moment, dar imediat dupa aceea ”capul sus si ... tot inainte”!
- 6-7: multumit
- 7-8: bucuros
- 8-9: mandru (ma veti recunoaste dupa mers: tantos ca un paun ;) )
- 9-9,50: fericit la maxim (sa nu va speriati daca ma veti vedea zambind non-stop o perioada)
- 9.50-10: prea-fericit si ... ingrijorat (”oare cui seamana fata asta, ca mie sigur nu!?”)
Doamne-ajuta!
2 comentarii:
Esti dator cu continuarea interviului imaginar! Subiectul de astazi e sensibil, frumos, emotionant, insa pentru publicul larg sigur e mai interesant celalalt!!
Discutabil! In primul rand, este discutabil daca exista un ”public larg” care sa citeasca blogul/site-ul meu! Mi se pare mult prea mult spus. Cred ca mai degraba este vorba de cativa oameni, unii interesati, altii curiosi, altii ajungi din intamplare! Pana la public larg ar fi mult de munca. Spun ”ar fi” (si nu ”este”) deoarece nu este deloc scopul meu actual sa am multi cititori. In al doilea rand, unele persoane imi dau semne contrare, in sensul ca sunt mai degraba interesate de parerea mea despre anumite probleme din viata cotidiana, decat de parerea mea despre mine. In al treilea rand, voi continua interviul imaginar cad voi avea suficiente subiecte de abordat. Analizand (mental) comentariile aparute in mass-media, cred nu mi-au ramas multe aspecte la care sa nu fi raspuns. Poate am mai uitat eu din ele, dar acum nu am in gand decat doua teme: 1. Cum a ajuns sotia mea salariata DGASPC, exact in vremea cand eram eu liderul sindicatului din respectiva unitate? 2. Despre subsemnatul in rol de Casanova &. Don Juan (oferta promotionala 2 in 1), adica barbatul fatal care a sucit mintile tuturor femeilor din jurul sau! :))) Alte subiecte nu imi amintesc, dar astept sa imi improspatati memoria! Cand se vor aduna mai multe subiecte voi mai vorbi cu mine, va asigur de asta!
Trimiteți un comentariu