TRILOGIA … O.M.-ului!
I. Am fost …(continuare)
...........
b) Activitatea la Protectia Copilului
Dupa 9 luni de somaj, in primavara anului 1998 m-am angajat la Protectia Copilului,
ocupand postul de administrator. Trebuie spus ca era perioada de inceput a
acestei institutii, Directia Judeteana pentru Protectia Drepturilor Copilului
Botosani fiind infiintata de numai cateva luni, la inceput institutia avand
numai 6-7 angajati. In primavara s-au mai angajat inca vreo 5-6, astfel incat
in primul an de existenta nu eram decat o mana de oameni (de fapt 2-3 ”maini”,
daca facem o adunare riguroasa!).
Recunosc ca nu aveam mare incredere in consursurile
organizate de Consiliul Judetean, motiv pentru care nu am ezitat sa imi rog
toate cunostintele sa se intereseze ”pe surse” daca este un concurs ”pe bune”
sau este unul formal, in care castigatorul este deja cunoscut. Asa am aflat ca
unul dintre contra-candidatii mei, un celebru arbitru de fotbal, ar avea
oarecare sprijin din partea unui membru al comisiei (nu il voi numi, din respect
fata de o persoana care nu mai este printre noi), dar am primit si garantia ca
secretarul judetului si directorii de la Protectia Copilului vor fi corecti in
aprecierea lor. Tin minte ca dupa proba scrisa aveam cca. 50 de sutimi avans,
iar interviul a durat cateva ore, fiind chemat de doua ori in fata comisiei. Destept
am fost mereu (si modest, evident!), iar acest lucru se ”simte” repede de catre
comisie, numai ca la fel de repede se ”simte” probabil si stilul meu mai direct,
poate chiar prea direct pentru unii! Daca iau in calcul si mostenirea genetica
(tatal meu fiind o persoana cel putin la fel de controversata ca mine), atunci
devine mai usor de inteles de ce oamenii analizeaza de doua ori inainte de a se
decide sa colaboreze cu mine, intr-o forma sau alta. ;) Am fost declarat admis si
astfel am ajuns administratorul directiei, post pe care l-am ocupat timp de un
an si cateva luni, dupa care am ocupat postul de sef birou resurse umane.
Doamne, chiar pot scrie o carte cu intamplarile din acea
vreme! Colectiv mic si destul de unit, care statea si lucra pana noaptea tarziu
cand erau lucrari urgente si chiar pana dimineata, cand trebuia terminat un
anumit proiect (ex.: ”Centrul Umbrela”, actualul sediu al directiei de langa
Ovisim, este rezultatul unei asemenea activitati pana dimineata). Sa nu va
inchipuiti ca ne cerea cineva sa stam atatea ore peste program sau ca ne platea
cineva pentru asta. Tot ce primeam era cate o pizza si, uneori, o bere (s-a
prescris fapta, deci se poate scrie!), oferite si suportate financiar de
directoarea noastra. As scrie ca uneori servea alaturi de noi, dar nu vreau
sa-i afectez imaginea! Interesant este ca faceam toate acestea cu maxima convingere!
Pur si simplu eram ”in transa” si lucram oricat, oricand, fara limita. Si,
culmea culmilor, imi placea foarte mult ceea ce faceam. Eram administrator, dar
lucram si pentru contabilitate si pentru resurse umane si pentru
monitorizare/proiecte. La fel lucrau si alti colegi. Era o stare de spirit care
a durat 1-2 ani, dupa care vraja a disparut. Preluarea centrelor rezidentiale pentru
copii (casele si leaganele de copii, precum si caminul spital de la Ionaseni), iar ulterior
si a celor de adulti au facut ca institutia sa ajunga unul dintre cei mai mari
angajatori din judet, cu multe probleme, cu mult stres si prea putine
activitati de socializare.
Desi am fost membru de sindicat si in perioada in care am
predat in invatamant, am cunoscut cu adevarat ce inseamna activitatea sindicala
la protectia copilului. In 1999 se negocia contractul colectiv de munca pentru
intreaga institutie (centrele isi pierdeau personalitatea juridica), precum si
noua structura organizatorica (organigrama, stat de functii). Participam la
discutii din partea angajatorului, ca specialist, fara sa fiu in echipa de
negociere. Nu de putine ori punctul meu de vedere a concis cu ceea ce
solicitau/sustineau Maria Tiprigan, Marcel Luncan, Gheorghe Amarghioalei, Mariana
Macovei, Dorina Neagu, cei care erau reprezentantii salariatilor la acele
negocieri. O asemenea controversa, in care reprezentantii CJ nu aveau dreptate,
dar nici nu aveau puterea sa recunoasca faptul ca au gresit, m-au determinat sa
ma implic in activitatea sindicala. Eram seful biroului resurse umane, aveam
indemnizatie de conducere de 25% din salariul de baza, eram apreciat de sefa
mea, care insa nu avea putere in fata unora din CJ, care impuneau decizii fara
sa asculte argumente. La sfarsitul lunii ianuarie 2000 am candidat pentru
functia de presedinte si am primit increderea colegilor, iar in ziua urmatoare
mi-am dat demisia din functia de sef birou resurse umane, renuntand la pozitie mea,
la indemnizatia de conducere si, dupa cum aveam sa constat ulterior, la
liniste!
Sunt din ce in ce mai convins ca nu pot scrie succint despre
directie si despre sindicat, motiv pentru care promit ca voi reveni in timp cu
anumite amintiri din perioada respectiva. Zambesc si acum cand ma gandesc la
primul control efectuat la Pomirla. Ajunsese
la directie o sesizare care continea multe acuzatii la adresa conducerii
centrului: nepotisme, incalcari ale legislatiei, discriminari etc etc. Am
plecat impreuna cu conducerea institutiei cu gandul ca daca jumatate dintre
cele sesizate sunt adevarate, se impune luarea de masuri drastice. Am plecat de
acolo cu o lectie de viata si, din acel moment, am invatat sa fiu reticent cu
sesizarile anonime prin care sunt atacati oamenii. Nu spun ca nu trebuie
verificate, dar cu siguranta nu trebuie pornit de la prezumtia ca sunt
adevarate. La Pomirla
era un colectiv cat se poate de frumos, o sefa de centru buna de pus pe rana,
care avea grija de copiii din centru ca si cum ar fi fost ai ei.
Incendiul de la
Prietenia, greva foamei pentru drepturile asistentilor
maternali, incendiul de la sediul directiei (cand era Angela Curelariu la
birou), unele concursuri si examene organizate, protestele culminand cu intreruperea
activitatii institutiei, care au determinat Guvernul sa aloce pentru salariatii
institutiei sume din fondul de rezerva, relatia ”speciala” cu unul dintre
directorii institutiei, unele achizitii ”ciudate” efectuate la nivelul
directiei, ingerintele reprezentantilor administratiei in activitatea
sindicala, tradarile unora din apropiere (dupa ce s-au vazut rezolvati
profesional), schimbarea destinelor unor colegi, negocierea celebrului contract
colectiv de munca aplicabil la nivelul institutiei in anii 2008-2009, cauzele
care au determinat ”racirea” relatiilor cu sindicatul majoritar … toate acestea
si multe altele pot fi oricand capitole intr-o carte de memorii. Incep sa ma
gandesc din ce in ce mai serios la asta! Daca nu voi scrie cartea, probabil voi
mai strecura aici cateva amintiri, din cand in cand!
Trecutul este important, dar cred ca deja i-am alocat prea
mult timp. Nu pot insa sa nu scriu cateva cuvinte si despre activitatea ca
sindicalist angajat, deoarece o buna parte din cartea mea de munca cuprinde
functia de ”presedinte organizatie sindicala”. Urmatoarea postare va fi ultima
despre trecut si va contine cateva aspecte din activitatea mea la Cartel ALFA.
Va urma! ;)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu