TRILOGIA … O.M.-ului!
I. Am fost …
a) Activitatea in invatamant
Activitatea mea profesionala este relativ bogata, avand deja o experienta (nu doar vechime!) de aproape 27 de ani, in diferite functii, din diferite domenii de activitate!
Am inceput să lucrez imediat după terminarea stagiului militar, primul meu loc de muncă fiind în invatamant, ca profesor suplinitor de matematica la Manastirea Doamnei (Curtesti). Ca suplinitor de matematica era greu, aproape imposibil, sa ai continuitate la un loc de munca aproape de municipiu, astfel incat dupa Manastirea Doamnei au urmat posturi similare la Baiceni (Curtesti) și la Tocileni (Stauceni). La Manastirea Doamnei am stat (prea) putin (doar cateva luni), astfel incat singurele amintiri sunt legate de unii fosti elevi si de faptul ca erau foarte multi de … Coteata! ;)
Despre Baiceni (unde am stat un an scolar) am mai multe amintiri, iar unele nu pot fi redate public, chiar daca faptele sunt ”prescrise”! ;) Pe scurt, Baiceniul poate fi sintetizat astfel: colegi corecti, director dificil, elevi minunati!
Activitatea de la Scoala Tocileni (doi ani si o luna am predat acolo) reprezinta un punct de referinta pentru mine in ceea ce priveste calitatea colegilor (mereu ma gandesc cu placere la Catalin, Dan, Daniel, Viorica, Paul, Aurel, Mihaela, Mariana, Gabi si toti ceilalti), dar si a directorului (Respectele mele, domnule profesor Birzu!). Un colectiv minunat, care stia sa munceasca atunci cand era de munca si stia sa se distreze in timpul liber! Un colectiv unit, cum nu cred ca am mai intalnit in urmatorii 25 de ani de cariera! Si acolo am avut cateva experiente deosebite (evident ca nu toate fi reproduse public!), iar strict profesional acolo am cunoscut multe satisfactii, unii elevi obtinand rezultate deosebite la examenul dat la matematica (treapta I). Acolo am fost ”certat” pentru prima data de parinti pentru ca acasa copii lor vorbesc doar de mine si doresc sa lucreze pana noaptea tarziu teme suplimentare la matematica, in dauna unor activitati gospodaresti specifice mediului rural. Daca la prima ora de meditatie facuta la scoala (gratuit, evident!) au venit doi copii, la urmatoarele numarul a crescut, ajungand in final ca la meditatie sa participe toata clasa. Copii cu totul si cu totul deosebiti! O alta amintire de la Tocileni pe care nu o voi uita niciodata este cand de ziua mea aproape fiecare copil si, absolut impresionant, aproape fiecare parinte mi-au oferit o floare sau un buchet de flori, ca simbol al aprecierii lor. A fost nevoie de masina (ARO) parintelui din sat pentru a aduce toate florile acasa (toti vecinii credeau ca m-am insurat cand vedeau cate drumuri fac de la masina cu florile in brate). Am plecat de la Tocileni pentru ca a venit un profesor calificat pe postul meu (in timpul anului scolar), iar drumul spre casa l-am facut pe jos, plangand tot drumul! Pentru prima si ultima data am plans dupa un loc de munca! De fapt plangeam dupa niste colegi minunati, dupa un director unicat si dupa niste copii si parinti ireprosabili!
Tocileni a fost ultimul loc de munca in calitate de profesor suplinitor de matematica. Cu putin timp inainte se introdusese religia in scoala, ca obiect optional (si neremunerat pentru profesor!). Fiind una dintre pasiunile (convingerile) mele, am predat pentru cateva luni in regim de voluntariat, dupa care activitatea a devenit remunerata si am inceput sa fac ceea ce imi place, fiind si salarizat pentru asta! Jobul perfect! In treacat fie spus, imi amintesc ca la inceputul anului 1990 am primit prima mea Biblie (ceva rarisim atunci) de la preotul Pascovici de la Epureni. Revenind la perioada in care am fost profesor de religie, scolile in care am predat au fost, in ordine cronologica: Scoala 6 (in primul an de la infiintare!), Scoala 8 (timp de un an), Scoala 12 (aici am predat 3 ani).
La Scoala 6 am avut un an profesional foarte interesant. Directorii erau ok (relatie corecta … si atat), colegii erau fie foarte prietenosi, fie foarte reticenti (obiectul predat de mine nu era agreat de toata lumea, iar de aici existau si unele retineri ale lor), in schimb elevii au fost de neuitat. Din punct de vedere profesional, este anul care mi-a placut cel mai mult din cei 27 de pana acum! De ce? Aveam 18 ore, la 18 clase diferite, din care 3 erau clasa a 3-a (copii de cca. 10 ani), iar 15 erau clasa … I!!!! Am avut intr-un an 15 clase I, adica este 400 de copii de 6-7 ani! Un an de vis!!! Asa ceva nu se poate uita vreodata! As scrie pagini intregi numai cu amintirile din acel an! Atunci m-am calit in ceea ce priveste intrebarile incomode, motiv pentru care astazi nu ma mai ”tem” de nici un ziarist! :)) Nu uit ca una dintre clase avea un obicei interesant: inainte de ora mea unii dintre copii puneau pe catedra cate un dulce, un fruct sau o parte din pachetelul lor de mancare. La inceput pe catedra erau 3-4 astfel de daruri, dar dupa cateva ore catedra era plina! Practic toti doreau sa imparta cu mine pachetelul dat de parinti dimineata! Inutil sa va spun ca era imposibil sa gusti din toate, era dificil sa le iei la sfarsitul orei in cancelarie, era de neconceput sa le lasi acolo (ar fi suferit mult). Provocare maxima! Motiv pentru care, cu acordul si complicitatea doamnei invatatoare, am renuntat la stilul traditional de ascultare/predare (eram in anul scolar 1992/1993) si am facut lectii-concurs, cu intrebari adresate copiilor, premiile castigatorilor fiind dintre bunatatile de pe masa. Mai mult sau mai putin intamplator, premiile ”mari”, reprezentand sandwich-uri sau fructe mai exotice (pentru vremea respectiva) erau castigate de copii proveniti din familiile nevoiase, ai caror parinti nu isi permiteau sa le dea pachet pentru pauza mare. A fost un fel de joc ”De la clasa adunate si-napoi la clasa date!”, cu precizarea a oricat incercam sa ofer toate premiile intr-o ora, tot imi ramaneau 3-4 bunatati si mie pentru a servi cu ei in pauza de dupa ora! Oricat as incerca sa descriu aceasta experienta, nu voi putea sa redau intensitatea trairii sufletesti! A fost un an de vis, iar meritul copiilor este esential!
La Scoala 8 am predat la elevii de gimnaziu, deci alte provocari, de alt nivel. A fost un an mediu din toate punctele de vedere, la plusuri trecand relatia deosebit de amicala avuta cu unii dintre colegi.
A urmat Scoala nr. 12, unde am predat timp de 3 ani! O directoare putin mai exigenta, ajutata de un director foarte intelegator, niste colegi buni spre foarte buni si niste copii deosebiti! Nu cred ca este satisfactie mai mare pentru un profesor care preda o disciplina la care prezenta nu este obligatorie cum este aceea de a vedea ca numarul copiilor prezenti creste de la ora la ora, pornind de la 2-3 prezenti pana la intreaga clasa! Am cunoscut aceasta satisfactie la Scoala 12, motiv pentru care este greu sa uit acea perioada! La Scoala 12 am primit de la sotie vestea ca vom avea un copil, deci un alt motiv sa nu uit niciodata ca am predat la aceasta unitate de invatamant!
Scoala 12 a fost ultima mea experienta profesionala in domeniul invatamantului. Nu am plecat din invatamant pentru ca am dorit sa fac o schimbare! As fi ramas probabil inca multi, foarte multi ani, deoarece imi placea foarte mult sa lucrez cu copiii! Nu am continuat in invatamant deoarece, desi luasem testarea anuala cu nota maxima si aveam dreptul sa optez pentru postul ocupat in anul viitor, mi s-a solicitat o anumita ”contributie” din partea reprezentantului inspectoratului scolar (care raspundea de aceasta disciplina). Pentru ca am refuzat sa platesc pentru un drept castigat prin concurs mi s-a oferit un post in mediul rural, iar unei cunostinte care avea media mai mica, dar care a acceptat sa ”contribuie”, i s-a oferit postul dorit de mine. Am fost dezamagit de sistem, de faptul ca inclusiv la aceasta disciplina (oarecum speciala, in gandirea mea) se intampla asemenea lucruri, motiv pentru care mi-am facut dosarul de somaj si timp de 9 luni am fost somer (desfasurand totusi unele activitati pe baza de contract de prestari servicii, in special intermediind vanzarea de programe informatice legislative si de contabilitate)!
Dupa perioada de somaj am inceput activitatea la Protectia Copilului, dar despre asta voi scrie in episodul viitor!
Va urma! ;)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu